Ce sunt afecțiunile neurodegenerative?
În afecțiunile neurodegenerative celulele nervoase (neuronii) se deteriorează, funcționează prost sau mor.
Cele mai cunoscute afecțiuni sunt Alzheimer, cu o estimare a numărului persoanelor afectate în România de 300.000 persoane, Parkinson, aproximativ 72.000 persoane, scleroză multiplă, 8-10.000 persoane.
Simptomele care prespun existența tulburărilor neurodegenerative pot să afecteze gândirea, capacitatea de mișcare, rezistența, coordonarea, senzațiile etc. Deseori pacienții prezintă simptome și semne diverse, care se referă la mai mult decat un singur sistem, de aceea, în multe situații în care pacienții au un declin funcțional, este dificil să se diagnosticheze bolile neurodegenerative. Diagnosticul, nu se poate stabili în urma unui simplu test deoarece acestea sunt afecțiuni complicate.
Apariția bolilor Alzheimer și Parkinson este corelată cu înaintarea în vârstă, cu toate acestea întâlnim tot mai des si variante de “debut precoce”, iar scleroza multiplă afectează îndeosebi adultul tânăr, diagnosticare realizându-se între 20-40 ani.
Bolile încep în diferite părți ale creierului și cauzează simptome diferite: la Alzheimer prima modificare are loc în hipocampus și cortex și este afectată memoria și asocierile de gândire; pierderea neuronilor producători de dopamină, din ganglionii bazali, face ca problemele de mișcare să predomine în maladia Parkinson. Simptomele se agravează și se extind pe măsură ce neuronii mor în întreg creierul. În cazul sclerozei multiple învelișul de mielină al axonilor este deteriorat ceea ce face ca transmiterea impulsurilor nervoase, a comunicării creierului cu întregul corp să fie deficitară sau să fie întreruptă în totalitate.
Găsirea tratamentelor pentru a stopa sau inversa aceste boli neurodegenerative este scopul final al cercetării creierului. Dar, înainte de trata aceste boli, trebuie mai întâi să le înțelegem.
Cele mai multe boli neurodegenerative implică proteine incorect produse sau produse în cantitate prea mare, care se strâng în grupuri între neuroni: beta-amiloid în cazul Alzheimer, alfa-synuclein în maladia Parkinson și huntingtin în boala Huntington. Ele sunt considerate a juca un rol (încă neclar) în funcționarea defectuoasă a celulelor și în moartea lor.
Descoperirile recente au evidențiat o altă proteină, tau, ca fiind comună în bolile neurodegenerative (și TBI). Tau este esențială pentru procesele de bază din interiorul celulei, astfel anomaliile pot avea consecințe profunde.
În eforturile lor de a înțelege bolile neurodegenerative, cercetătorii au extins investigațiile pentru a include glia, “alte celule ale creierului” care sprijină, hrănesc și reglează activitatea neuronilor.
Ei caută, de asemenea, și dincolo de creier, la procesele corpului ca de exemplu la metabolismul glucozei, care pare să lege Alzheimer cu diabetul.
Cum anume sunt aceste boli legate de îmbătrânirea populației? De ce unii oameni trăiesc o viață lungă și niciodată nu le dezvoltă? Identificarea genelor “de protecție” sau a factorilor de stil de viață poate oferi perspective în ceea ce privește prevenirea și vindecarea.
BIOMARKERI:
În cazul afecțiunilor neurodegenerative uciderea neuronilor începe cu mult timp înainte de apariția simptomelor. Efectele vizibile progresează lent. Cercetătorii caută biomarkeri, cum ar fi compuși din sânge sau din fluidul care înconjoară măduva spinării, care pot dezvălui activitatea bolii mai devreme și pot arăta mai eficient dacă medicamentele experimentale funcționează.
Campanii ample de cercetare, cum ar fi Alzheimer’s Disease Neuroimaging Initiative (un parteneriat public-privat) sau NIH-funded Parkinson’s Disease Biomarker Program sunt vârful de lance al acestor eforturi.
Brain Awareness Week (BAW), 13-19 martie 2017, este campania mondială pentru sporirea sensibilității publicului cu privire la progresul și beneficiile cercetării creierului. Campania, organizată de către Dana Foundation pentru a promova beneficiile publice si personale ale cercetării creierului, unește la nivel internațional eforturile organizațiilor partenere pentru o celebrare a creierului, pentru oamenii de toate vârstele. Descoperim cum cercetarea face ca înțelegerea noastră despre creier să avanseze.
sursa-afectiuni-neurodegenerative.ro